Recent, Microsoft a lansat public Windows 10 November Update, care a adus sistemul de operare la versiunea 1511 (build 10586.0) cu o serie de îmbunătățiri și unele caracteristici noi.

De ce nu i se mai spune Fall Update ?

Microsoft a luat în calcul faptul că avem de-a face cu un update care va fi distribuit global, inclusiv în multe țări anglofone. Ori Fall este folosit în sensul de toamnă aproape exclusiv în Statele Unite, de unde și schimbarea de nume, în November Update.

Ce build este de fapt Windows 10 November Update ?

Build-ul 10586.3 este build-ul curent Windows 10 November Update, (după mai multe actaulizări post-instalare), fiind versiunea 1511.
Așa cum am mai scris, lipsa watermark-ului de pe desktop în build-ul Windows Insider lansat recent de Microsoft și similitudinea de situație cu lansarea 10240 pentru Insideri cu o săptămână mai devreme de 29 iulie m-au dus spre concluzia că build-ul 10586.0 a fost build-ul desemnat pentru acest update major.
De fapt povestea e cam așa: Microsoft a avut în mânecă mai multe build-uri foarte bune, fiind gata să lanseze rapid un altul dacă 10586 ar fi eșuat.

Mai trebuie să trec prin 10240 pentru a ajunge la Windows 10 November Update ?

Dacă ne uităm la versiuni, 1511 este prima incrementare a numărului care desemnează versiunea Windows 10. După lansarea Windows 10 November Update, PC-urile se vor reseta la 1511, iar Media Creation Tool și imaginile ISO pentru instalări pe curat ale Windows 10 comercial vor avea aceeași versiune și build (10586) și nu vor mai reveni la Windows 10 build 10240 (sau 1507 dacă ar fi să ne luăm după sistemul an-lună anunțat pentru November Update) din 29 iulie 2015.

De când sunt disponibile imagini ISO cu 1511 ?

Imaginile ISO cu Windows 10 build 10586 sunt disponibile pe MSDN încă din 12 noiembrie, data lansării Windows 10 November Update, iar clienții cu sisteme de licențiere în volum le vor putea descărca începând de la data de 19 noiembrie prin Volume Licensing Service Center (VLSC).

Este un build sau un pachet de actualizări ?

1511 este un build complet – și nu un pachet cumulativ cum s-a crezut inițial – distribuit prin Windows Update.
Acest build cuprinde toate modificările aduse Windows 10 din 29 iulie 2015 și până acum, adică timp de 4 luni.
Aceste modificări au fost introduse și testate treptat în mai multe build-uri pentru participanții la programul Windows Insider, dar ele vin abia acum prin Windows Update pentru utilizatorii care au decis să rămână pe ediția comercială stabilă a Windows 10 (10240).

Ce diferențe vizibile sunt de la 10240 la Windows 10 November Update ?

La o examinare sumară, nu veți vedea foarte mari diferențe comparativ cu build-ul 10240. Aceasta pentru că pachetul conține mai degrabă o colecție numeroasă de finisaje, corecturi și îmbunătățiri de performanță.
Nucleul sistemului de operare nu a avut nevoie de modificări radicale, iar în afara modificărilor din interfață – care țin strict de sistemul de operare în sine – avem mai multe noutăți și caracteristici funcționale noi în aplicațiile universale oferite de Microsoft pentru Windows 10.

Să facem diferența, aplicațiile universale pot fi actualizate oricând, separat de sistemul de operare

Trebuie să făcem clar diferența, evitând orice fel de concluzii: chiar dacă data lansării acestor actualizări și caracteristici / funcționalități noi pentru aplicații coincide cu data lansării Windows 10 November Update, este vorba despre aplicații universale care pot fi actualizate oricând.

OK, care sunt totuși principalele noutăți aduse de Windows 10 November Update ?

Lăsând toate acestea deoparte, există o listă destul de consistentă de noutăți care vin cu Windows 10 November Update. O să le trec în revistă mai jos, fără a avea pretenția de a le fi inclus pe toate și fără pretenția de a le fi detaliat pe cât ar fi trebuit poate.

Îmbunătățiri în ce privește activarea

În vară, după lansarea Windows 10, pentru a putea reinstala Windows 10 pe curat trebuia să faceți obligatoriu mai întâi upgrade de la o versiune calificată, respectiv Windows 7 Service Pack 1 sau Windows 8.1 Update. Această variantă nu a funcționat pentru toată lumea, iar acolo unde a funcționat nu a fost o cale rapidă sau elegantă, ceea ce a creat nemulțumirea utilizatorilor.
Acum nu mai este nevoie de aceasta.
Ei bine, odată cu Windows 10 November Update, cheile de produs pentru Windows 7, 8 sau 8.1 pot fi folosite pentru instalarea și activarea pe curat sau prin upgrade a Windows 10 pe același PC sau dacă Windows 10 nu se activează automat.
Dacă ați avut Windows 7, 8 sau 8.1 și ați activat apoi Windows 10 prin upgrade, puteți reveni oricând pe PC la versiunea mai veche cu aceeași cheie, iar Windows se va activa. Reinstalarea ulterioară pe curat a Windows 10 pe acel PC se va activa automat, fără cheie, în baza certificării digitale (Digital Entitlement).

Puteți renunța la imaginea de fundal pentru ecranul de log on

Modificarea se poate face din Settings -> Personalization -> Lock screen, unde puteți dezactiva Show Windows background picture on the sign-in screen. Ecranul va avea astfel culoarea de accent din Windows.

Dezactivare imagine fundal pe ecranul de log onNoi opțiuni pentru schemele de culoare

Unul dintre lucrurile ”grele” pentru ochii mei încă dinainte de lansarea Windows 10 a fost bara de titlu albă. Inițial schema de culoare albă mi s-a părut un înlocuitor pentru o viitoare translucență Windows, pe care o mai aștept și azi și care nu vine deocamdată, cel puțin nu în Threshold 2.
După acest update veți putea merge în Settings -> Personalization -> Colours, unde activarea culorii pentru bara de titlu (aceeași cu cea pentru accentele din Windows) este inclusă în cea de-a doua opțiune:
Acum și bara de titlu din Windows 10 poate fi coloratăRezultatul este similar cu ce vedeți mai jos:

Bara de titlu colorată din Windows 10Meniuri contextuale uniforme

La un moment dat, Microsoft a încercat un meniu contextual închis la culoare pentru desktop, cu spații mai mari. Acesta era aparent optimizat pentru atingere, în vreme ce în alte locații din interiorul sistemului de operare meniurile contextuale au rămas cele uzuale, deschise la culoare și mai prietenoase pentru mouse.
Ei bine, în Threshold 2, meniul contextual de pe desktop a fost readus la ”normal”:
Meniul contextual pentru desktop in Windows 10 Fall UpdateCu toate acestea, un click dreapta pe butonul Start din bara de sarcini sau chiar pe bara de sarcini va afișa un meniu închis și ceva mai ”aerisit” ca spațiu:

Meniul pentru power useri ramane totusi inchis la culoareMai multe coloane în Start

Deși mulți utilizatori au oferit feedback potrivit căruia în regim de tabletă experiența Start din Windows 10 este mai slabă decât aceea din Windows 8.1. Microsoft nu a redus spațiile inutile într-o măsură suficient de mare, de exemplu. Compania a decis să ofere posibilitatea adăugării unei coloane suplimentare, permițând trecerea de la afișarea a 3 coloane de dale medii la 4 prin modificarea setării Show more tiles din Settings -> Personalization -> Start :
Cu Windows Fall Update, Windows 10 are acum o coloană suplimentară de dale mediiTot acum, Start suportă un număr de până la 2048 de dale, comparativ cu 512 în build-ul 10240 din 29 iulie 2015. Mi se pare curios cine ar folosi un număr atât de mare de dale pe Start, pentru că nu mi s-ar părea o experiență tocmai practică aranjarea acestui număr mare de dale, cu atât mai mult cu cât layout-ul din Start, dacă este pierdut accidental, nu se mai poate recupera.
Să nu uităm de noile miniaturi (iconițe) din meniul contextual al dalelor din Start:

Noile iconițe din meniul contextual al dalelor din StartInstalarea aplicațiilor se poate face și pe card

Aplicațiile se vor putea instala pe SDCard, opțiune care a fost eliminată de Microsoft la lansarea Windows 10 build 10240. Acest lucru poate fi deosebit de util acolo unde spațiul de stocare intern nu este suficient, mai ales pe device-urile portabile mai ieftine.

Aplicațiile se pot instala acum și pe card în Windows 10 Fall UpdateÎmbunătățiri în modul tabletă

La trecerea în modul Vizualizare sarcini (Task View) în modul tabletă, aplicațiile pot fi trase și fixate în jumătățile stângă sau dreaptă sau chiar pot fi înlocuite de o aplicație nou deschisă, așa cum se întâmpla în Windows 8.1.
Mai mult, aplicațiile deschise pot fi și închise prin tragere în jos, tot ca în Windows 8.1. Cel mai probabil aceste modificări au fost introduse în urma feedback-ului primit de la utilizatori.
12 - noutati Windows 10 Fall Update - Snap settings

Îmbunătățiri pentru Microsoft Edge

Edge este o aplicație preinstalată și totodată noul navigator web promovat de Microsoft. Nu fac nici un fel de confuzie aici cu sistemul de operare, întrucât pe PC Edge poate fi actualizat oricând separat de acesta.
Compania a lucrat foarte mult într-un timp foarte scurt la motorul de randare, la implementarea standardelor web și la creșterea performanțelor acestui navigator, dar întârzie din motive justificate cu implementarea unor caracteristici foarte cerute cum ar fi extensiile (care vor veni abia anul viitor) sau a unor elemente funcționale aparent simple cum ar fi Paste and go.
Pentru a vedea caracteristica voastră preferată implementată (și nu doar în Edge), trebuie să oferiți masiv feedback și să aveți multă, multă răbdare, mai ales dacă solicitarea voastră nu are foarte multe voturi în aplicația de feedback.
Din ce am reușit să aflu, foarte multe dintre caracteristicile solicitate deja prin feedback pentru Microsoft Edge sunt în lucru, ordinea de implementare fiind dată de voturile înregistrate prin feedback.
Sync Edge settingsPentru cei curioși, Edge are acum sincronizarea favoritelor și a paginilor din Reading list (lista de lectură) între dispozitive, precum și a setărilor.
Tot cu Windows 10 Fall Update, Edge are preview-uri pentru tab-uri la trecerea mouse-ului peste titlul unui tab.
Edge tab PreviewsEdge poate oferi acum comunicații audio-video fără plugin-uri sau codec-uri suplimentare, prin tehnologia Object RTC.
Edge cast to devicePoate cel mai important update pentru Edge este posibilitatea de a trimite media din Edge spre un alt dispozitiv din aceeași rețea compatibil DLNA sau Miracast. Conținutul protejat digital nu va putea fi proiectat iar Chromecast nu funcționează.

Optimizarea gestionării memoriei prin comprimare

La aproximativ trei săptămâni după lansarea Windows 10 build 10240, Microsoft a relansat programul Windows Insider cu un nou build, 10525, în care a introdus un concept nou pentru gestionarea memoriei: compresia (compression store). Acesta comprimă paginile de memorie neutilizate în loc să le scrie pe disc, atunci când memoria sistemului este încărcată. Aceasta reduce scrierile pe disc și crește eficiența gestionării memoriei, rezultând o creștere de performanță.

Modificări la setarea imprimantei implicite

Windows 10 are o caracteristică nouă, care poate fi dezactivată, prin care se poate opta ca ultima imprimantă folosită să rămână imprimanta implicită la următoarea listare.
Imprimanta implicita in Windows 10
Lista ar putea continua cu alte exemple.
Ar ajuta mult dacă mi-ați spune la comentarii care sunt problemele cu care v-ați  confruntat în timpul instalării sau după aceea.

Back To Top
Search