
Luna decembrie 2013 a adus un salt mare pentru cota de piață Internet Explorer 11. Datele Net Applications arată că Internet Explorer este cel mai utilizat browser de navigare pe Internet, cu o cotă totală de piață de 57,9%.
Ce este remarvabil că de la absența totală, în decembrie Internet Explorer 11 a intrat în clasament direct cu 10,42 procente, urmat de Google Chrome 31 (6,11% creștere față de noiembrie, cota de piață: 12,88%).
Internet Explorer 11 a fost lansat odată cu Windows 8.1 Preview în iunie 2013, iar recent Microsoft a lansat și o versiune specială IE11 pentru Windows 7.
Clasamentul general al browserelor pe 2013 are următorul podium: locul I – Internet Explorer (aproape 58%), locul II Mozilla Firefox (18,3%), locul III Google Chrome (16,2%).
Iată și un grafic care arată procentajele de utilizare a versiunilor celor mai populare browsere:
După cum observați, Internet Explorer 8 este încă versiunea cea mai răspândită IE, urmată de Google Chrome 31 cu 12,88%, Internet Explorer 10 cu 11,05% și internet Explorer 11 cu 10,42%.
Care este browserul vostru preferat ? Aștept să-mi spuneți mai jos, la comentarii.