Pachetul November Update, cunoscut și ca Threshold 2 este cel mai important update de până acum al sistemului de operare Windows 10. El a fost lansat acum două săptămâni și este încă în curs de distribuire, el fiind așteptat încă pe foarte multe PC-uri. Noi vă spunem cum să verificați dacă Threshold 2 a ajuns sau nu pe sistemul vostru.

Update-ul include remedii pentru probleme cunoscute, cât și unele caracteristici funcționale noi, despre care am vorbit pe larg într-un articol separat.

Cum verific dacă Windows 10 1511 este instalat ?

Dacă nu știți ce versiune este instalată acum pe sistemul vostru, găsiți mai jos două metode simple pentru a afla.

1. Prin rularea winver.exe

1.1: Tastați winver.exe în Start sau in caseta de căutare din taskbar și apoi Enter pentru a deschide dialogul About Windows / Despre Windows.
1.2: Verificați version number / număr versiune dar și valoarea OS build. Dacă versiunea este 1511 și OS build este 10586, atunci November Update sau Threshold 2 este deja instalat pe PC.
WinVer
Dacă update-ul  nu este instalat, verificați să nu fie oprite actualizările automate (pe Windows 10 Pro în Settings: Update & Security -> Advanced Options -> Defer upgrades).
Update-uri automate pornite

2. Prin verificarea în aplicația Settings

2.1. Deschideți aplicația Settings prin apăsare pe rotița dințată din Start sau apăsând tastele Windows + I.
2.2. Apăsați pe System (Display, notifications, apps, power).
2.3. Jos, în stânga, apăsați pe About.
About
2.4. În această fereastră verificați valorile pentru Version  (să fie 1511) și OS build (să fie 10586.xx sau mai mare).
Asta e tot !

Back To Top
Search