Cu ceva timp în urmă e am scris pe Windows Fără Limite un articol legat de instrumentul Color Picker din IE.
Acesta prelua codul culorii dorite şi îl afişa sub două forme: HEX şi RGB.
Ei bine, Microsoft Excel are o funcţie ce permite convertirea unui cod HEX în cod zecimal.
Folosind această funcţie – HEX2DEC – vom obţine codul RGB al culorii de interes.
Codul HEX este alcătuit din 16 caractere:
- 0-9
- A-F
Cum procedăm ?
– vom folosi codul HEX: #9bc5f2
– vom crea două coloane în Microsoft Excel: HEX şi RGB;
– vom sparge codul HEX în grupuri de câte două elemente: 9b, c5, f2;
– folosind funcţia HEX2DEC vom stabili ca argument, datele corespunzătoare din coloana HEX;
– după ce am obţinut cele 3 coduri de culoare RGB – Red, Green şi Blue – vom accesa meniul Colors pentru a crea culoarea de interes.