121

Aseară au ”scăpat” pe Internet 20 de screenshot-uri Windows Technical Preview 2014 build 9834, care lasă să se vadă  noul meniu Start, aplicații Modern în ferestre, un centru de notificări, desktop-uri virtuale și altele. Detalii în articol.

Ce am remarcat de la bun început este că Microsoft nu folosește nicăieri nici Windows 9, nici Windows Threshold, ci doar Windows Technical Preview 2014. Nici măcar screenshot-ul cu ecranul de instalare nu arată un string care să conțină informații despre versiune.

Noul meniu Start conține atât aplicații Modern cât și legacy, și este împărțit în două părți: partea ”clasică”, gen Windows 7 (cu funcționalitate apropiată – cum ar fi cele mai recente aplicații și jumplist-uri în partea dreaptă), link pentru toate aplicațiile și caseta de căutare. Pentru că jumătatea dreaptă a meniului este alocată aplicațiilor Metro, butoanele de alimentare și de log off sunt amplasate undeva în partea superioară a listei din stânga, oarecum bizar din prisma potențialelor click-uri accidentale.

Centru de notificări – pare a fi doar în fază de schiță. Butonul de lângă ceasul din bară deschide un panou în partea dreapta-jos a ecranului unde ar trebui să apară notificările.

Desktop plat – Microsoft pare să fi început reproiectarea interfeței pentru utilizatori, cu elemente plate, inclusiv cu miniaturi (iconițe) noi, moderne. Ferestrele nu mai au margini, iar jumplist-urile din bara de activități nu mai au chenar, doar o bară colorată deasupra. Totodată însă, ferestrele au umbre care le fac mai proeminente, părând că ”plutesc” ceva mai sus decât până acum.
Home – o nouă locație în File Explorer – în partea stângă a ferestrei File Explorer, deasupra listei cu foldere favorite, avem o iconiță ce simbolizează o casă. Un click pe aceasta deschide o locație nouă în Explorer, unde sunt afișate folderele preferate (din lista Favorites) și o listă dinamică unde găsim foldere recent accesate.

Ferestre pentru aplicațiile Modern – unele aplicații Modern Microsoft au fost reproiectate deja pentru a putea fi folosite din ferestre normale pe desktop (fără a mai ocupa tot ecranul).

Bara charms a fost eliminată – vorba vine ! De fapt funcționalitățile acesteia au fost preluate de meniul de aplicație al ferestrei, meniu care se accesează întotdeauna cu un click pe iconița din stânga sus a fiecărei ferestre. Astfel meniul app commands (comenzi specifice aplicației) conține, de exemplu comenzi cum ar fi: căutare, partajare, redare, imprimare, proiecție, setări și maximizare. Pe de altă parte, dialogul Taskbar and Start Menu Properties arată totuși ca fiind încă prezentă opțiunea When I point the upper right corner, show  the charms (afișează toolbar-ul Charms când merg cu mouse-ul în colțul dreapta-sus).

Ecrane virtuale – screenshot-urile arată aceste ecrane virtuale, care confirmă zvonurile anterioare.

Internet Explorer 11 – o surpriză neașteptată, încă nu este prezent nici măcar un build preliminar al Internet Explorer 12 care, potrivit Neowin.net ar exista deja și care are multe noutăți ! (Revin cu detalii)

Aplicația pentru feedback – să nu uităm că vom avea un Preview și că Microsoft vrea să primească feedback de la toți utilizatorii pentru a readuce Windows pe primul loc în preferințele acestora. Programul de testare se numește Windows Insider Preview Program
Evident, nu am publicat 20 de screenshot-uri mai sus. Cei interesați le pot vedea pe toate la sursă.

Back To Top
Search