
Am decis să pornesc această serie de articole pornind de la întrebările primite de la cititori prin e-mail. Cred că este util pentru toată lumea să public răspunsurile pe site, desigur, fără a menționa numele citirorului care a trimis întrebarea. Astăzi ne ocupăm de instalarea interfeței în limba română pe Windows 10.
Iată o întrebare care a venit chiar azi:
Daca este posibil in limita timpului disponibil sa-mi spuneti si mie cum adaug limba romana la Windows 10.
Am pachetul MUI romana pt. Windows 8.1 si cred ca va functiona si pe Windows 10 (va trebui sa incerc ). Stiu ca este o comanda care deschide fereastra pt. adaugare limba romana ,dar nu mai stiu care este,am uitat. Este fereastra care ne informeaza sa alegem fisierul MUI din calculator,alegem-instalam si gata.
Va multumesc.
Răspuns: Windows 10 Technical Preview nu este disponibil în limba română, iar pachetele MUI pentru Windows 8.1 (sau oricare altă versiune) nu pot fi instalate pe Windows 10. Traducerea în limba română pentru Windows 10 este în lucru la Microsoft și va fi disponibilă cel mai probabil odată cu lansarea din vară.
Update: Instalarea interfeței în limba română este posibilă acum. Pentru aceasta, urmați pașii de mai jos:
1. Căutați ”language” în Start (1) și apăsați pe Add a language to this device (2):
2. Apăsați pe Add a language:
3. Derulați în listă până la Română și apăsați pe link:
4. Alegeți versiunea dorită:
5. După instalare apăsați pe Română în listă și apoi pe Set as default dacă doriți configurarea limbii române ca limbă principală de afișare sau pe Options (1) pentru alte detalii de configurare:
6. Descărcați pachetul pentru recunoașterea scrierii în română:
7. După setarea limbii române ca implicită, deautentificare și reautentificare, interfața în limba română este activată:
Concluziile mele
Localizarea din Windows 10 este foarte bine realizată și este disponibilă chiar și în build-urile de test recente din programul Insider Preview. Deși personal prefer interfața în limba engleză, adesea, când lucrez pe un PC sau într-o mașină virtuală cu Windows 10 în română, nu mă mai deranjează așa cum o făcea uneori în versiunile anterioare.