Microsoft tocmai a lansat Windows 10 build 10512, după o perioadă mai lungă în care eforturile companiei s-au concentrat pe lansarea Windows 10  pentru PC-uri.

Aparent nu sunt caracteristici funcționale noi, dar să ne amintim că Joe Belfiore a spus că Windows 10 Mobile este cam feature-complete. Gabriel Aul a dat câteva detalii despre acesta pe Blogging Windows:

Mulțumim pentru răbdarea de care ați dat dovadă în așteptarea acestui build, echipa a fost foarte concentrată pe lansarea Windows 10 pentru PC-uri și tablete, și a fost nevoie de unele pregătiri pe Mobile pentru a trece la o nouă ramură de dezvoltare. Aștept ca build-urile să fie lansate mai des din nou de aici încolo. Obiectivul nostru major pentru Windows 10 Mobile este acum îmbunătățirea calității sistemului de operare de la bază.

Ce este nou în acest build ?

Microsoft a postat o listă cu ce este nou, îmbunătățit , și ce probleme s-au rezolvat în noul build Windows 10 Mobile, 10512.

  • Îmbunătățiri generale în stabilitate și performanță.
  • Problema cu imposibilitatea setării imaginii de fundal pentru Lock Screen și ecranul Start din aplicația Photos a fost rezolvată. Această problemă m-a înfuriat foarte tare pe build-urile Windows 10 și chiar și în condițiile în care această problemă a fost rezolvată, consider în continuare aplicația Photos cea mai proastă aplicație mobilă făcută de Microsoft vreodată, atât pe PC cât și pe telefoanele cu Windows 10 Mobile.
  • S-a rezolvat o problemă pentru situațiile în care aplicațiile instalate pe SD card nu funcționau după un reboot.
  • Așezarea conținutului în dala Colțul copiilor a fost îmbunătățită.
  • Notificările Data Sense sunt mai precise.
  • Algoritmul Shape Writing a fost modificat pentru a fi mai puțin agresiv în sugerarea numelor de contact în defavoarea cuvintelor obișnuite.
  • S-a rezolvat problema cu camera care nu se lansa dacă telefonul era blocat.
  • S-a rezolvat problema cu lipsa notificărilor pentru SMS-urile primite (pe care am avut-o și eu pe Lumia 930).
  • S-a rezolvat problema cu ecranul tactil care pe anumite telefoane nu mai răspundea la atingeri după încheierea unei convorbiri telefonice.
  • S-a rezolvat problema textului de pe dale, text care ieșea din suprafața acestora.

Ce nu merge în 10512

  • Hostspotul mobil nu funcționează în acest build. La partajarea conexiunii de Internet via Mobile Hotspot dispozitivele nu vor primi adrese IP de la telefon și nu vor avea acces la Internet.
  • Autentificarea multi-factor în contul Microsoft folosind un număr de telefon nu funcționează în acest build. Dacă vă resetați telefonul și treceți prin configurarea inițială, nu veți putea introduce mai mult de 2 caractere (cifre) în caseta pentru numărul de telefon și va trebui să folosiți validarea printr-o adresă secunară de e-mail pe care o adăugați pe web în contul Microsoft sau prin Windows Authenticator de pe un alt dispozitiv.
  • Unele telefoane ar putea avea nevoie de mai mult timp în faza migrării de date de după instalare – lăsați aceste aparate să termine faza de migrare.
  • Aplicațiile care folosesc audio în fundal (de exemplu Groove, Podcast, Pandora, TuneIn Radio, etc.) vor crăpa când sunt lansate după ce primesc o actualizare din Magazinul Windows. Problema se rezolvă ptrintr-un reboot al telefonului.
  • Unele telefoane care au multe dale fixate pe ecranul Start ar putea afișa îndelung mesajul „Loading…” la revenire spre acest ecran din meniu sau din aplicații; device-urile vor trebui resetate sau readuse la Windows Phone 8.1 folosind Windows Phone Recovery Tool.
  • Este posibil ca la actualizarea prin Magazinul Windows unele aplicații să eșueze cu codul de eroare 0x80073cf9; dezinstalarea aplicațiilor urmată de reinstalare va rezolva problema.
  • Aplicația Movies & TV nu funcționează în acest build (redarea video are probleme în acest build).

Cum voi testa

Sunt reticent în a instala acest build pe Lumia 640 pe care abia l-am achiziționat și care este foarte stabil pe WP8.1, fiind o plăcere de folosit.
Pe de altă parte pe Lumia 930 abia am revenit aseară târziu la WP 8.1, dar cred că același telefon va intra la teste. Voi reveni cu amănunte.
Voi pe ce terminale testați ?

Back To Top
Search