MSE-free-small-business

După ce săptămâna trecută Microsoft împărțea tort și vestea că la un an de la lansare, Microsoft Security Essentials are 30 de milioane de utilizatori, iată că s-a confirmat oficial ceea ce am mai anunțat pe wfl.ro, anume că de azi încolo termenii acordului de licențiere pentru Microsoft Security Essentials s-au schimbat și această soluție de securitate a devenit disponibilă gratuit pentru afacerile mici și foarte mici, care au până la 10 PC-uri.

Oferind Microsoft Security Essentials gratuit firmelor cu până la 10 calculatoare, compania susține că își respectă angajamentul de a ajuta întreprinzătorii să economisească pentru a-și dezvolta afacerile. Singura cerință cu probleme, cel puțin în România, va fi ca firmele să dețină licențe valide de Windows XP, Vista sau 7.

Dacă deții o afacere cu peste 10 PC-uri, Microsoft sugerează să iei în calcul soluții de securitate de nivel enterprise.

Pentru informații suplimentare despre Microsoft Security Essentials, accesează pagina oficială.

Back To Top
Search