După cum mulţi dintre voi ştiu,  la pornirea sistemului de operare, programele ce rulează la StartUp nu pornesc într-o anumită ordine şi nici nu aşteaptă ca programul anterior să se încarce complet.
Există, într-adevăr o sumedenie de soft-uri ce pot modifica acest comportament, dar pentru persoanele care nu vor să apeleze la asemenea programe, există şi alte metode:
– se accesează msconfig şi se dezactivează toate programele din tab-ul StartUp şi apoi se creează un fişier de tip batch, ce conţine în afară de comanda Start şi o comandă ce poate întârzia pornirea următorului program;
– se accesează msconfig şi se dezactivează toate programele din tab-ul StartUp şi apoi se creează task-uri ce pot întârzia rularea următoarelor programe;
– etc.

În acest articol, voi trata a 2-a metodă şi anume, folosirea utilitarului Task Scheduler.
[stextbox id=”info” caption=”Info” bgcolor=”ffffff” mright=”100″]Această metodă se poate folosi doar pe sistemele de operare Windows Vista şi Windows 7.[/stextbox]

Cum procedăm ?
– accesăm meniul Start şi începem să scriem task scheduler şi apoi executăm un click pe programul afişat sau accesăm meniul Start – Run – control schedtasks;

– după deschiderea programului, din panoul din partea dreaptă vom accesa comanda Create Task, pentru a crea un task personalizat;

– în tab-ul General vom specifica un nume pentru acest task şi (opţional) o descriere;

– în tab-ul Triggers, vom crea un nou declanşator: task-ul se declanşează după pornirea sistemului cu o întârziere de x secunde/minute/ore/
– în a 2-a jumătate a acestui meniu, vom bifa opţiunea Delay task for şi vom stabili şi un timp de întârziere;

– în tab-ul Actions, vom stabili ce acţiune să execute acest task;
– vom selecta să ruleze un program şi folosind comanda Browse, vom naviga până la programul dorit;

– în tab-ul Conditions nu vom opera modificări;
– în tab-ul Settings nu vom opera modificări.

Aceeaşi paşi îi vom repeta şi pentru restul de programe pe care dorim să le adăugăm la StartUp: Yahoo, Outlook, Winamp, antivirus, etc.

Back To Top
Search