2013-12-18-17.39.0011

Utilizatorii Viber care dețin un device cu Windows 8.1 pot instala acum aplicația Viber din Windows Store. Platforma de messaging și VoIP cu peste 200 de milioane de utilizatori vine acum pe device-urile și PC-urile cu Windows 8.1.

Utilizatorii pot trimite gratuit mesaje text, stickere, fotografii, clipuri video și doodle-uri, pot partaja cu prietenii locul în care se află și pot face apeluri video HD gratuite pe conexiuni 3G sau 4G. Contra cost, Viber oferă și apeluri spre orice rețea de telefonie din lume prin serviciul Viber Out.

Aplicația Viber pentru Windows 8.1 include caracteristici prezente exclusiv pe acest sistem de operare. Pornind de la notificările pe Ecranul de întâmpinare (blocare), sau de la live tile-uri, Viber pentru Windows 8 are și alte funcționalități, cum ar fi:

  • Fixarea conversațiilor Viber pe ecranul Start
  • Snap View, plasarea paralelă cu alte aplicații Metro pe ecran
  • Căutarea persoanelor de contact prin charm-ul Search
  • Notificări toast pentru a nu rata mesaje sau apeluri
  • Posibilitatea de a schimba limba interfeței, independent de limba în care se afișează sistemul de operare

Back To Top
Search