Microsoft a prezentat astăzi în detaliu modul de proiectare Windows Store pe blogul Building Windows 8. Magazinul, care va fi accesibil (nu se știe dacă și din România) odată cu versiunea beta a viitorului sistem de operare la sfârșitul lunii februarie 2012, a fost prezentat aterior în decembrie și permite dezvoltatorilor să posteze aplicații cu prețuri de la 1,49 USD, fiind admise și aplicații gratuite sau demo.

Aplicațiile vor fi porezentate în categorii, proiectate astfel încât utilizatorul să poată ajunge la aplicația dorită doar cu o singură atingere (tap).
Momentan nu există limite cu privire la numărul de aplicații instalabile, dar acestea pot fi instalate pe cel mult 5 dispozitive (PC, tabletă, etc.) pentru un singur cont de utilizator. Dacă se ăncearcă instalarea pe al șaselea dispozitiv, sistemul va alarma utilizatorul să dezinstaleze aplicația de pe un alt dispozitiv pentru a o putea pe noul dispozitiv.
Instalarea aplicațiilor Windows 8 este proiectată să fie simplă, cu detalii cât mai puține despre descărcare, păstrând stilul Metro. Microsoft va utiliza sistemul de notificări din sistemul de operare pentru a anunța utilizatorul despre finalizarea descărcărilor, ceea ce le va permite acestora să se ocupe cu altceva în acest timp (multitasking).
Actualizările vor fi descărcate de asemenea în background numai de pe o conexiune necontorizată (de exemplu via Wi-Fi), dar nu vor fi instalate automat.

Windows Store va fi singura sursă de aplicații Metro pentru consumeri. De asemenea va conține link-uri către aplicații desktop, dar nu va oferi mijloace pentru achiziționarea acestora.

Back To Top
Search