Windows 10 este disponibil de câteva zile, iar întrebările despre instalare, activare și reinstalarea pe curat sosesc în permanență prin e-mail, comentarii, sau chiar telefonic.

Trebuie să reținem de la bun început că Microsoft a oferit Windows 10 ca pe un UPGRADE gratuit. Cititorii și membrii grupului nostru Facebook ne-au întrebat la comentarii sau prin e-mail dacă pot folosi cheia Windows 7 SP1 sau cheia Windows 8.1 Update pentru a instala Windows 10 pe curat. La rândul lor, foarte mulți cititori ne-au semnalat și că asemenea chei nu sunt acceptate atunci când folosesc un kit Windows 10 pentru instalarea pe curat.

UPDATE IMPORTANT

Odată cu Windows 10 November Update (1511 – build 10.0.10586.0), cheile de produs din edițiile anterioare pot fi folosite pe același PC și pentru activarea Windows 10 la instalarea prin formatare, cât și după instalarea cu skip key. Detalii aici
**Am păstrat acest articol doar pentru arhivă, iar textul barat reflectă modificările subliniate mai sus **
Spre deosebire de alte versiuni Windows, acest upgrade este diferit, în sensul precizărilor pe care le voi face mai jos.

Ce nu merge ?

  • În acest moment, Windows 10 nu se poate instala și nici activa prin instalarea directă pe curat, cu formatare.
  • Cheile de produs pentru Windows 7 SP1 sau Windows 8.1 Update nu vor fi acceptate la pornirea instalării din kit bootabil și nici la pornirea din Windows (ISO montat prin click dreapta)
  • Aceleași chei nu vor fi acceptate nici prin instalare forțată din linia de comandă, chiar dacă instalați produsul fără cheie (skip)
  • Instalările / reinstalările Windows pe curat, fără a trece prin upgrade-ul inițial nu se vor activa.

Haideți acum să vedem de ce se întâmplă toate acestea.

Microsoft spune că prima oară este obligatoriu să faceți upgrade ”peste” sistemul de operare vechi

Sunt de acord că în foarte multe situații o instalare Windows pe curat este necesară. Orice utilizator va vrea să pornească de la zero cu cel mai nou sistem de operare, pentru a nu mai duce în el prin upgrade problemele existente în cel anterior sau pentru a evita posibilele erori la download-ul cu Media Creation Tool, etc.
Pentru versiunile anterioare lucrurile erau simple, Windows se putea instala pe curat, dar acum upgrade-ul peste versiunea anterioară este obligatoriu. Altfel spus, Microsoft a decis că trebuie să pornim de la Windows 7 SP1 sau Windows 8.1 Update, să facem un upgrade peste și abia apoi să putem face reinstalare pe curat prin formatare și aceasta abia atunci se va activa automat pe același PC.

Microsoft: cheile de produs din versiunile anterioare nu se pot folosi pentru instalarea / reinstalarea pe curat a Windows 10

  1. Imediat ce device-ul dv. este upgradat la Windows 10 prin oferta curentă și se activează online automat, hardware-ul de pe acel device este asociat cu o activare inițială a ediției Windows 10 astfel obținută. Aceasta se poate verifica din Settings –> Update & Security –> Activation, unde ar trebui să vedeți mesajul Windows is activated.
    Windows is activated
  2. Abia acum veți putea face o instalare pe curat de pe un DVD sau de pe un stick creat cu Media Creation Tool, de exemplu și puteți instala aceeași ediție Windows fără probleme, fără a mai fi necesară introducerea unei chei de produs. Același cod hardware de mai sus va activa automat Windows 10 pe același device și la reinstalarea pe curat, imediat ce device-ul este online.
  3. Nu puteți activa Windows 10 cu o cheie Windows 7 sau Windows 8 ori 8.1. PC-urile cu Windows 10 obținut prin upgrade nu folosesc chei de produs unice pentru activare – toate PC-urile upgradate la Windows 10 folosesc inițial aceeași cheie generică, iar aceasta se activează doar dacă ați început upgrade-ul dintr-un sistem pornit cu Windows 7 SP1 sau 8.1 Update instalat și activat.

Ca și la versiunile Windows mai vechi, dacă apar schimbări hardware majore, va trebui să contactați Microsoft telefonic pentru activare.

Back To Top
Search