OSs_thumb111

OSs

Celebra companie Gartner arată într-un raport recent că sistemul de operare Windows 7 va fi instalat pe mai bine de 42% dintre PC-uri înainte de finalul anului 2011.

Prognoza Gartner mai spune că 94% (adică 635 de milioane sisteme) dintre PC-urile noi vor fi livrate anul acesta cu Windows 7 preinstalat.

Bugetele IT pe 2010 și 2011 ale corporațiilor sunt în refacere și în creșterem ceea ce accelerează deploymentul Windows 7 pe piața Enterprise din Statele Unite și în zona Asia / Pacific.

Pe de altă parte, situațiile economice incerte din vestul Europei, instabilitatea politică din unele țări din Orientul Mijlociu și Africa, dar și scăderea economică din Japonia de după cutremurul și Tsunami din martie 2011 vor aduce ușoare întârzieri și o implementare mai lentă a Windows 7 în aceste regiuni.

Altă predicție interesantă adusă de Gartner arată că Windows 7 va fi ultima versiune a sistemului de operare Microsoft care va fi implementată pentru toți utilizatorii unei corporații prin migrare la nivel macro. În viitor – arată Gartner – multe organizații vor folosi arhitecturi client computing alternative pentru PC-uri standard cu Windows și se vor îndrepta spre virtualizare și cloud computing, fenomen care se va amplifica semnificativ în următorii 5 ani.

Pentru cei pasionați de statistici, cota de piață Apple este în creștere și ar putea ajunge la 4,5% la finele lui 2011 și la 5,2 % dintre toate calculatoarele pe plan mondial în 2015, de la 4 procente în 2010.

Linux va rămâne la mai puțin de două procente în următorii 5 ani, iar Google ChromeOS, Android și webOS nu vor câștiga cote de piață semnificative în anii următori.

Și mai interesant, în 2012, aplicațiile independente de Windows din mediul enterprise vor ajunge la 50%, ceea ce pe piața consumerilor s-a și întâmplat deja, prin creșterea ponderii aplicațiilor web.

În iunie 2011 Windows 7 rula pe 21% dintre PC-urile corporate, în timp ce Windows XP era prezent pe 60% dintre PC-urile business.

Via Gartner.com

Back To Top
Search